Johannes Peter Müller
Johannes Peter Müller
Date personale
Născut	14 iulie 1801[1][2][3][4][5] Koblenz, Franța[6]
Decedat	28 aprilie 1858 (56 de ani)[1][3][4][5] Berlin, Regatul Prusiei[7]
Cetățenie	Germania
Ocupație	zoolog[*] anatomist[*] biolog ihtiologist[*] profesor universitar fiziologist[*]
Activitate
Domeniu	biologie
Instituție	Universitatea Bonn Universitatea Frederic Wilhelm din Berlin[*] Universitatea Humboldt din Berlin
Alma Mater	Universitatea Bonn
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Regală Suedeză de Științe Academia Americană de Arte și Științe[*] Academia Rusă de Științe Royal Danish Academy of Sciences and Letters[*] Academia de Științe din Berlin Academia Leopoldină Académie Nationale de Médecine[*]
Conducător de doctorat	Karl Rudolphi[*][8] Philipp Franz von Walther[*][9]
Doctoranzi	Hermann von Helmholtz Ernst Wilhelm von Brücke[*] Rudolf Virchow[10] Paul Du Bois-Reymond[11] Jakob Henle[12] Ernst Haeckel[13] Felix Hoppe-Seyler[*] Albert von Kölliker[*]
Premii	Medalia Copley (1854) Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Bavarian Maximilian Order for Science and Art[*] (1853)
Modifică date / text

Johannes Peter Müller (n. 14 iulie 1801,^{[1][2][3][4][5]}Koblenz, Franța^[6] – d. 28 aprilie 1858,^[1][3][4][5]Berlin, Regatul Prusiei^[7]) a fost fiziolog, ihtiolog german și specialist în anatomie comparată. Cea mai importantă personalitate a fiziologiei germane a secolului al XIX-lea, este cunoscut nu numai pentru descoperirile sale, dar și pentru abilitatea de a sistematiza cunoștințele.

Biografie |

A absolvit medicina la Universitatea din Bonn în 1822. Lucrează la Bonn ca patolog până în 1833, apoi se mută la Universitatea din Berlin ca profesor de anatomie și fiziologie, unde va rămâne până la sfârșitul vieții.

Opera |

Contribuții |

Cele mai multe contribuții medicale le-a adus în domeniul neurofiziologiei. Astfel, în 1831, confirmă în mod clar legea lui Charles Bell și François Magendie, prin care se realizează distincția dintre nervii motori și cei senzitivi. Pentru aceasta, a efectuat experiențe pe broaște și câini. Secționând rădăcina posterioară a nervilor membrelor care conduceau la măduva spinării, a observat că membrele respective își pierd sensibilitatea, dar nu rămân paralizate.

O altă temă de cercetare a lui Müller se referă la nervul trigeminal, acea grupare nervoasă responsabilă atât cu senzațiile faciale, dar și cu anumite acțuni ca mestecarea, înghițirea.

În 1826, Müller formulează legea energiilor nervoase specifice, conform căreia nervii nu sunt simpli conductori pasivi, dar au, fiecare, anumite funcțiuni specifice. De exemplu, nervii vizuali deși au ca principală calitate proprietatea de a transmite senzații luminoase, atunci când sunt stimulați electric, prin presiune sau prin lumină puternică, pot genera ca rezultat un alt tip de experiență vizuală.

Un alt domeniu al preocupărilor sale l-a constituit embriologia, descoperind ceea ce ulterior va fi cunoscut ca ductul Müller, canal situat în oviductul femelei la vertebrate, prezent la mascul doar în formă vestigială.

Importanța operei sale |

Printre celebri săi discipoli putem enumera celebrii fiziologi:

• 
  Hermann von Helmholtz (1821-1894);


• 
  Emil du Bois-Reymond (1818-1896);


• 
  Theodor Schwann (1810-1882);


• 
  Jacob Henle (1809-1885);


• 
  Carl Ludwig (1816-1895).

Ca apreciere a operei sale, în 1854 i s-a decernat Medalia Copley.

Note |

Legături externe |

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Johannes Peter Müller

• 
  en Viața și opera la Max Planck Institute for the History of Science
  


• 
  en Müller's Handbuch der Physiologie des Menschen für Vorlesungen (1837 - 1840)